Informatii utile:

Intrebari

Am ajuns in sfarsit,la punctul terminus al sejurului meu in aceasta institutie sanatoriala One to One Nursing Home.

De obicei , in asemenea momente te incearca un sentiment de bucurie.

N-as putea spune ca sunt cuprins de un asemenea sentiment dar nici ca sunt trist.

Adevarul este in mod ,paradoxal,pe la mijloc

Sunt bucuros,desigur,ca ma intorc acasa dar ma incearca o oarecare tristete ca parasesc un asezamant unde mi-am petrecut o parte din viata si unde am fost supus unui tratament serios de recuperare care ``partial a dat roade`` dupa un accident cerebral.Nu pot sa nu fiu recunoscator celor de aici care au facut tot ceea ce depindea de ei pentru aceasta.

M-am bucurat aici de conditii exceptionale ,in privinta ingrijirii exercitata de un grup de medici de inalta calificare, de un grup de asistente pricepute si amabile , intotdeauna gata sa iti acorde ajutorul necesar.

In cele 3 luni petrecute aici am intalnit oameni diversi, pe uni i-am pretuit ,de alti m-am apropiat.

Am avut prilejul sa parcurg randurile unora din cei care au petrecut un timp aici inaintea mea.

Mai toti declarau ca s-au simtit ``ca acasa``.

Eu n-as spune asa intrucat consider ca te poti simti ``ca acasa doar acasa``, dar nu obosesc sa spun ca in acest asezamant spitalicesc m-am bucurat de conditii exceptionale.

M-am referit mai inainte desi doar succint la aceastea as adauga la cele spuse cateva ganduri ``absolut necesare`` privind-o pe conducatoarea clinicii ,- doctor Viorica Russu.

Incercand sa-i schitez un sumar portret as aminti inteligenta, finetea sufleteasca, gratia , adaugand si imensul potential de energie care il consuma fara precupetire , pentru binele clinicii si al pacientilor.

N-as vrea sa omit nici solidele resurse de energie materializate in diferite actiuni si manifestari.

Spirit creator domnia sa a imaginat tot felul de manifestari cu precadere culturale, desigur pentru a le umple timpul si pentru a nu lasa mintile sa rugineasca .

As aminti in primul rand intalnirile noastre zilnice ``de la ora 6 `` unde erau puse in discutie teme importante de interes cultural sau social.Erau reuniuni atragatoare captivante unele in care fiecare avea prilejul sa isi revizuiasca si sa expuna cunostintele din diverse domenii ,sa isi exprime opiniile si sa le confrunte cu ale altor colegi.

N-as vrea sa omit nici microrecitalele organizate de o colega posesoare a unei tablete care ne-a delectat cu colinde de Craciun si piese de compozitori celebri.

O intalnim mereu in sufragerie printre mese, la micul de jun,la pranz,la cina.

Supravegheaza mersul treburilor , dar in acelasi timp gaseste timpul pentru a-i spune unuia o vorba buna,pentru a-i da altuia un sfat pentru a adresa unui de-al treilea o incurajare.

O mana calda si ocrotitoare pusa pe umarul acestuia valoreaza cat zece tablete din medicamentul pe care el in ingereaza cilnic. In felul acesta fiecare simte ca parca el s-ar afla in centrul atentiei.

Am aflat din lecturile mele ca exista acum teori care propovaduiesc ca mai intai trebuie acordata atentie bolnavului, cu precadere, si apoi bolii .

Sa fie oare cele descrise mai inainte o modalitate de aplicare a acestor teorii? Nu stiu ,dar o asemenea practica materializata sub egida doamnei doctor cred ca este de natura sa dea rezultate optime.

Plec de aici cu rezultate pozitive pentru care trebuie sa multumesc,desigur ,in primul rand Bunului Dumnezeu dar sa nu uit nici o clipa aportul binefacator al tuturor celor din clinica, si in primul corpului medical.

Acesta este mica mea povestire despre venirea si plecarea de la clinica One to One Nursing Home .

V-a placut povestea mea vesela ,trista ?

Multumesc din suflet domnisoarei Valentina din partea careia am primit un ajutor substantial.

Saftica ,11.12.2013
Octombrie 2013 – Martie 2014

Nu stiu cum as putea scrie despre Doamna dr.Russu , in asa fel ca sa arat cat de unica este in tot ceea ce realizeaza pentru ``batranii ei``.

Conduce cu competenta si dragoste acest colt de rai ,preocupata permanent de ce ar mai putea face pentru confortul ,bunastarea si creerea sentimentului ca nu sunt inutili si mai pot participa la o discutie asupra unor teme diverse (istorie, geografie , oameni celebri etc.)

Fiecare sarbatoare sau un eveniment deosebit sunt punctate prin lucrari manuale chiar si de cei in scaune cu rotile (cosulete impodobita ,aranjamente florale etc.)

Este ajutata de un colectiv atent selectionat care nu precupeteste niciun efort pentru a le da mana de ajutor de care au nevoie si a-i controla si din punct de vedere medical ( de 2 ori pe zi se ia tensiunea , pulsu , se fac injectii, perfuzii etc).Permanent exista un medic care urmareste cum multa atentie si competenta evolutia bolnavilor ,transmitand familiei starea celui examinat .

Din cand in cand sunt adusi medici specialisti care examineaza bolnavi si recomanda , daca este cazul , sa fie dusi pentru diverse analize la spitale ( radiografii , colonoscopie etc).

Exista sali de kinetoterapie, fizioterapie si gimnastica in colectiv si pe diverse aparate,conduse de buni specialisti in domeniu.

Pentru cei care iubesc lectura exista 2 biblioteci si o sala de cinematograf , filmele putand fi vizionate si la televizoarele existente in fiecare camera .

Dar si bucatarie este de cea mai buna calitate cu 2 bucatari si ajutoare,iar fiecare este servit cu un meniu special in functie de maladiile de care sufera si din care nu lipseste un desert adecvat si el .

Pe langa mesele principale la ora 11 se serveste un fruct, iar la ora 17 un ceai cu un fursec .Intotdeauna Doamna Directoare Russu participa la mese ajutandu-i efectiv pe cei care intampina greutati .

Cand timpul permite se fac plimbari in superbul parc cu multe flori si banci, putand admira lacul pe care uneori poposesc lebede venite de departe.

Din informatiile primite de la rudele mele care locuiesc in Germania si sunt medici genul acesta de servicii complexe nu exista acolo ,desi locurile in azilele de batrani sunt foarte costisitoare .

Intr-un cuvant datorita perfectei organizari si a prezentei continuie a Doamnei dr.Russu Viorica sufletul, realizatorul si coordonatorul acestui asezamant gasesti aici si te simti ca in cel de al 2 camin.

Multumesc,
Ligia Seiceanu

Cat asi vrea sa te am alaturi intr-un splendid asfintit Sa ascultam cantecul de lunca cum rasuna linistit Sa admiram lacul si inatimea cu podoaba ei de stele Sa uitam pentru o vreme toate gandurile rele.

Florica Ghigeanu
14 Octombrie 2009

Soseaua Bucuresti Ploiesti
Putin dupa Balotesti
Langa un lac minunat
S-a ridicat un palat
A trecut de-atunci un an,
Se numeste One to One

Doua porti minunate se deschid automat si patrunzi intr-o gradina de vis pe o alee ce duce la intrarea in palat, unde treci mai intai printr-o ineresanta expozitie cu multe si deosebite obiecte aranjate cu gust si pe ici pe colo cate o planta exotica.

Totul in acest palat este facut cu cap si cu bun gust, cu multa competenta. In toata cladirea roiesc albinute echipate in alb care oriunde si oricand esti, acestea iti sunt aproape sa-ti fie de folos.

Cum orice stup are (daca vorbim despre albinute) si o regina, nici aici nu lipseste, dar as putea sa spun ca o depaseste pe cea din stup. Dar daca stau si ma gandesc putin, pot sa spun ca aici este vorba de o zana, zana cea buna care cu un zambet si o vorba buna alina multa durere.

Peste tot esti intampinat de zambete si voie buna care te fac sa te simti din ce in ce mai bine. Pot sa spun ca aici te simti ca intr-o familie, tratat cu multa dragoste si caldura.

Pentru doamna Dr. Viorica Russu toata stima, respectul si admiratia.

Prof. dr. ing. Berindei
Decembrie 2009

Un model de urmat!

O femeie deosebita care demonstreaza in fiecare zi ca adevaratele valori umane rezista in timp. Dr Russu !

O echipa de oameni inspirati permanent de ea. Acesti oameni transforma acest loc in izvor de sanatate. Felicitari !!!

Popa Florica
21 Noiembrie 2009

Am facut aceasta optiune pentru a fi tratati, gazduiti si ingrijiti in conditi deosebite in aceasta superba institutie medicala. Ne este greu sa relatam in cuvinte amabilitatea si atentia cu care am fost inconjurati in aceasta perioada petrecuta sub ingrijirea directa a Dnei. Dr care este de o amabilitate iesita din comun. Aducem celei mai pretioase doctor toata rasplata si onoarea noastra.

Cu multumiri,
Familia D Cojoc
19 Noiembrie 2009

Waldorf Astoria de Saftica- asa am denumit noi aceasta oaza de verdeata si confort nascuta din gandirea unor oameni entuziasti, in dorinta lor de a face bine oamenilor. Am ajuns aici in mijlocul lunii august si am fost emotionati de tot ce am gasit. Am admirat ambientul din exterior sin e-a incantat tot ce am putut vedea in interior, alaturi de zambetul ospitalier si cald al gazdelor. Felicitari familiei doctorilor Russu.Doamna doctor Viorica Russu cu respect va iubim.

Stimata doamna doctor Russu,

Va scriu aceste randuri pentru a va ruga sa-mi confirmati primirea scrisorii de multumire din partea mamei Emilia Stoican si a mea, transmisa pe fax.

Daca ar fi util sa mai punctez si altceva va rog sa-mi spuneti.

Mama mea va pomeneste mereu si a povestiti la toata lumea ce om minunat sunteti si ce colectiv deosebit aveti la Clinica.

As dori sa va multumesc inca o data pentru tot ce ati facut si pentru ca, dupa mult timp, a reusit sa se simta atat de bine.

Sper sa reusesc s-o trimit si pe viitor la Clinica pe care o conduceti atat de profesionist. Si eu as fi extrem de onorata sa am posibilitatea sa va mai intalnesc.

Va asigur de intreaga noastra stima si recunostinta,

Cu mult drag si respect,

Manuela Horvath
Head of International Cooperation and Relations Department